Articole Piatra N.
Elevii pietreni, cei mai buni actori din tara
În Capitală, ei au cucerit cele mai prestigioase premii. Trupele de la Clubul Artis şi de la Asociaţia „Pinocchio 2008“ au primit marele trofeu şi au ocupat primele locuri pe podium la Festivalul Naţional de Teatru pentru Elevi „George Constantin“.
Copiii actori s-au întors entuziasmaţi de roadele muncii lor. „A fost fascinant mai ales la final, când publicul ne-a făcut loc în sală ca să urcăm pe scenă şi după aceea ne-au aplaudat neîntrerupt“, a povestit Anamaria Holotă, din cadrul Clubului Artis. Deşi au concurat cu puternice trupe de teatru din Bucureşti, Piteşti, Călăraşi, Suceava şi chiar şi din Polonia şi Germania, cele două grupuri din Piatra Neamţ au reuşit să ocupe primele locuri pe podium la categoria 7-14 ani, la secţiunea „Interpretare piesă de teatru“.
Sunt 16 copii în trupă
Cei de la „Pinochio 2008“ au obţinut premiul pentru cel mai bun spectacol, cu adaptarea după „Fetiţa cu chibriturile“, de H. C. Andersen, iar micii actori de la Artis s-au întors cu premiul pentru cea mai bună interpretare a unui cuplu şi cu marele premiu al festivalului. „Cel mai în vârstă membru al trupei noastre are 10 ani. Am fost foarte încântaţi că am avut, printre cei 16 copii din trupă, şi micuţi de la Centrul «Elena Doamna». Ne-am simţit toţi ca într-o mare familie“, a spus educatoarea Liliana Simion, coordonatoarea trupei de la „Pinochio 2008“. Piesa celor de la Artis, „Ion şi Măriuca“, care le-a adus marele premiu al festivalului, este o adaptare a celebrei poveşti „Hansel şi Gretel“, de Fraţii Grimm. Micii actori, Ecaterina Petruca şi Claudiu Ladan, au reuşit să intre atât de bine în pielea personajelor încât au obţinut şi premiul special pentru interpretarea unui cuplu.
„A fost ca la Oscar“
„Atunci când am auzit că primim marele premiu «George Constantin» ne-am simţit ca şi cum am fi fost la Oscar“, a spus încântat micul actor Claudiu Ladan. La fel de bucuroasă este şi profesoara elevilor. „Pregătirile pentru acest festival au început încă din octombrie 2009 şi au durat jumătate de an. Actorii de la Artis au demonstrat că e nevoie de un strop de talent şi de foarte multă muncă, iar ei au muncit cu adevărat“, a declarat Gina Gulai, coordonatoarea trupei de la Artis. Următoarea competiţie este Festivalul de Teatru „Tinereţe fără bătrâneţe“, care va începe la Piatra Neamţ în acest final de săptămână.
Protestul disperarii : Jos Guvernul! pe 2.000 de voci
2.000 de membri ai confederaţiilor naţionale sindicale “Cartel Alfa”, CNSRL “Frăţia”, CSDR şi BNS, precum şi pensionari din Neamţ au ieşit, ieri, din nou în stradă pentru a protesta împotriva pachetului de măsuri de austeritate propus de Guvernul României. Protestarii şi-au dat întâlnire la ora 11,30 în trei zone ale oraşului de unde au plecat, în marş, spre sediul Prefecturii Neamţ, unde a avut loc mitingul. Mitingul programat a se desfăşura între orele 11,30 şi 14, a înregistrat o prezenţă record (inţial erau aşteptaţi să participe 700 de sindicalişti şi pensionari). Mai organizaţi ca niciodată, pensionarii nemţeni au fost primii care au sosit la sediul Prefecturii . Mai apoi li s-au alăturat membrii de sindicat din Sănătate, funcţionari din 42 de primării nemţene membri ai Sindicatului “Ştefan cel Mare”, salariaţi de la Finanţe, Gardă Financiară, Protecţia Muncii, Protecţia Consumatorilor, Agricultură, Poliţie, Poştă, siderurgişti de la Arcellor Mittal Steel Roman şi cadre didactice.
“Noi am construit ţara, voi aţi furat-o”
“Jos Băsescu, Jos Guvernul!”, “Hoţii, hoţii” – sunt doar câteva din lozincile scandate cu putere de protestatarii nemţeni. “Băsescu şi hoţii lui – groparii poporului”, “Poliţişt în România – Cerşetor în Europa” apăreau printre zecile de mesaje scrise pe pancardele cu care au venit cei 2.000 de protestatari. Disperare, dezamăgire, umilinţă şi furie transmiteau la unison vocile acestora. Mitingul a decurs în reprize, cu mici pauze în care liderul sindical al CNSLR Frăţia, Ion Lăzăroaie recita câte o strofă din Coşbuc, după care străgătele se asmuţeau din nou. Cu ochii aţintiţi asupra intrării din Prefectură, sindicaliştii şi pensionarii şi-au strigat în disperare de cauză incapacitatea de a suporta pe propria piele măsurile anti-criză impuse de Guvern pentru evitarea unei situaţii şi mai crunte. Pe cât de înverşunaţi au fost ieri protestatarii, nu s-au înregistrat violenţe, măsurile de menţinere a ordinii fiind asigurate de Jandarmerie.
“M-am îmbrăcat în negru pentru că pe o parte dintre pensionarii aflaţi azi aici n-o să-i mai vedem şi la următoarele proteste. Nu-i o glumă”, a mărturisit Ioan Zaharia, preşedintele CNS “Cartel Alfa”, filiala Neamţ.
Sindicaliştii propun măsuri de ieşire din criză
În timp ce miile de nemţeni, afectaţi în mod direct de reducerile salariale propuse de Guvern, scandau în continuare şi tot mai ascuţit lozincile împotriva conducătorilor, liderii lor sindicali au fost primiţi la negocieri de prefectul Mihai Archip. Aceştia au început prin a-şi exprima fiecare nemulţumirea vizavi de măsurile de austeritate dar mai ales de refuzul constant al guvernului de a dialoga în mod real cu reprezentanţii confederaţiilor sindicale.
“Eu preiau doare revendicările sindicatelor şi soluţiile pe care le au confederaţiile sindicale la măsurile propuse de Guvern. Printr-o notă revendicativă cerem rediscutarea măsurilor anticriză, asumarea de către Guvern şi Parlament a minciunilor electorale şi a dezastrului în care ne-au adus în ultimii 20 de ani. Din păcate, dialogul social este doar un element de decor în prezent, este stipulat într-o lege care nu se aplică”, spunea Ioan Zaharia, liderul filialei judeţene Cartel Alfa.
Acestuia i-a urmat Gabriel Ploscă – liderul Sindicatului Liber din Învăţământ Neamţ, care a mărturisit că toată zbaterea aceasta l-a albit: “Greva în Neamţ a celor din învăţământ este şi va continua, ştiu că suntem puţini la număr dar le mulţumesc celor ce au participat, deşi s-au făcut presiuni să se renunţe la grevă. Nu ne vom opri!”, a opinat Gabriel Ploscă.
Fiecare lider sindical i-a argumentat prefectului împotrivirea la reducerea pensiilor, a ajutorului de şomaj, a salariilor bugetare, etc. Nota revendicativă ce i-a fost adusă la cunoştinţă acestuia spre a fi trasmisă mai departe la Guvern cuprinde şi un set de soluţii pentru diminuarea cheltuielilor sociale, la 6,8 % din PIB. Degeaba însă, spun sindicaliştii, dacă toate acestea nu vor fi ascultate şi nu se vor reuni alături de guvernanţi la masa discuţiilor.
Dacă tot li s-au redus salariile şi normele, poliţiştii propun să prindă infractorii în pielea goală
Printre cei mai vocali protestatari, alături de pensionari, au fost şi poliţiştii membri ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual.
“48 % din poliţişti au credite la bănci, iar de la 9 milioane de lei cât are credit un poliţişt acum a ajuns să plătească 15 milioane la bănci, datorită creşterii dobânzilor. Reducerile salariale vor duce la scăderea siguranţei cetăţenilor şi la creşterea infracţionalităţii. Ne-au redus şi norma la haine, cred că o să ajungem ca în şapte zile pe lună să umblăm în pielea goală, în misiuni. Indemnizaţiile pentru plata chiriei s-au redus cu 25 %, o să stăm tot aşa câteva zile pe lună să dormim prin boscheţi sau la cort. Norma de hrană, vom mânca mai puţin…Erau şi alte soluţii, de pildă puteam renunţa pentru un an sau doi la norma de hrană, de haine sau la salariul al 13-lea”, a declarat agent şef Neculai Isachi, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual – filiala Neamţ.
Sărăcia trebuie combătută cu înţelepciune
După ce i-a ascultat rând pe rând pe liderii protestatarilor, prefectul Mihai Archip şi-a exprimat şi punctul său de vedere în privinţa amplului protest. Încercările acestuia de a face tabăra adversă să înţeleagă că măsurile anti-criză sunt absolut necesare pentru a evita şi “mai răul”, au fost tratate la fel de rece de liderii sindicali.
“Nu ştiu dacă aş putea spune ceva despre durerile dumneavostră şi sunt copleşit de toate problemele ridicate aici. Găsesc aceste acţiuni juste şi necesare. Însă este vorba despre o criză structurală şi nu de una conjuncturală. Problema este că veniturile din bugetul de stat nu acoperă cheltuielile cu aparatul de stat şi instituţiile Guvernului. 63 % din banii pe un an se duc la pensii, salariile bugetarilor şi asistenţă socială. Aproape 70 % din bugetul de stat este serviciul datoriei externe a României şi contribuţia la UE. Din 30 % se asigură cheltuielile spitalelor, etc, iar sincer, cred că cea mai mare problemă este în Sănătate. Deci economia noastră nu reuşeşte la această oră să reinvestească şi doar aşa putem crea locuri de muncă ce să aducă venituri. Am ajuns ca 0,8 de plătitori să asigure salarii, pensii, asistenţă socială pentru un beneficiar, pe când, în ’90 erau 2,2 plătitori. Împrumutul de la FMI este o primă soluţie, se estima că vreo şase luni va ţine criza, însă specialiştii prognozează mult mai mult timp. La sfârşitul anului am putea ajunge la un deficit de 6,8 % din PIB dacă ne împrumutăm doar 8 miliarde de euro, dar s-ar putea ajunge la 11 miliarde dacă nu se vor lua aceste măsuri. Toate activităţile sindicaliştilor sunt necesare pentru o primă dezmorţire, însă furia trebuie dată la o parte şi gândit la rece”, a declarat prefectul Mihai Archip.
La ora 14, mitingul s-a încheiat. Liderii sindicali au continuat însă şi după această oră să discute în Prefectură cu reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul Mihai Archip.
Politistii se întrec la fuga, la Piatra Neamt
Ministerul Administratiei si Internelor, în parteneriat cu Directia de Sport a Judetului Neamt, va organiza, pe 9 si 10 iunie 2010, Campionatul national de atletism si cros rezervat angajatilor. Este prima reuniune atletică pe pista de atletism a Stadionului Municipal Ceahlăul, de la acoperirea acesteia cu o suprafată sintetică. La stadion vor avea loc probele de atletism, iar pe Dealul Cîrlomanu întrecerile de cros. S-au înscris deja 200 de competitori, fosti atleti sau actuali sportivi de performantă, la care se vor adăuga si cei din judetul Neamt. „S-a ales organizarea la Piatra Neamt pentru că aici este o zonă foarte frumoasă si pentru că s-a desfăsurat foarte bine si Spartachiada din 2009 la volei. Dacă această actiune va fi una reusită, poate că în viitor vom avea parte si de altfel de competitii ale acestui minister si mă gîndesc aici la handbal si la fotbal“, a declarat Daniel Ene (foto), inspector în cadrul DSJ Neamt. Invitatul special al întrecerii de săptămîna viitoare va fi Monica Iagăr, fostă săritoare în înăltime
, dar si alte nume importante si-au anuntat intentia de a vizita urbea nemteană în timpul concursului, precum Elisabeta Lipă si Vasile Blaga, ministrul MAI. Programul include patru reuniuni atletice în cele două zile de concurs. Pe stadion vor fi probe de alergare, de viteză si semifond, dar si proba de săritură în lungime. „Programul este pus la punct si totul este gata, mai rămîne să ne ajute si vremea. Sper ca publicul pietrean să vină în număr mare la stadion si să asiste la un concurs frumos. Consider că acesta este primul pas pe care îl facem pentru a obisnui publicul pietrean cu ceea ce este cu adevărat «sportul rege»“, a mai afirmat Daniel Ene. Inspectorul DSJ Neamt a mai spus că în iulie un reprezentant al Federatiei Române de Atletism va veni la Piatra Neamt pentru a dirija refacerea pistei de atletism de la stadion. După cum se stie de ceva vreme, suprafata sintetică din jurul gazonului este deteriorată, iar intentia este de a fi complet refăcută. „Federatia Română de atletism este interesată ca apoi să dezvolte un parteneriat cu orasul pentru diferite mitinguri atletice“, a mai precizat Daniel Ene.
Pregatiri pentru Clubul de vacanta
Reprezentanţii Bibliotecii Judeţeane “G. T. Kirileanu” Neamţ pregătesc ultimele detalii pentru deschiderea “Clubului de vacanţă”, care urmează să-şi înceapă activitatea pe 28 iunie.
Aflată la cea de-a treia ediţie, “povestea” Clubului de vacanţă vine în acest an cu noi provocări pentru cei mici, oferindu-le alternative dintre cele mai plăcute pentru petrecerea vacanţei de vară.
“Valorificând experienţa anilor trecuţi, am conturat un program menit să răspundă unei palete largi de preocupări ale copiilor, atât în registrul instructiv-educativ, cât mai cu seamă, în cel recreativ. Astfel, pentru cultivarea unor aptitudini sau îmbogăţirea cunoştinţelor, maniera de abordare va fi una relaxată, potrivită exuberanţei pe care copiii o manifestă în timpul vacanţei, poate mai mult decât oricând. Sperăm astfel, ca toţi cei care vor alege biblioteca să aibă prilej de bună dispoziţie şi amintiri frumoase pentru un an întreg. În oferta 2010 păstrăm unele dintre programele care s-au bucurat de succes în anii trecuţi, precum incursiuni amuzante în istorie, desene animate, informare turistică şi colocvii despre drepturile copilului, cursuri de limba engleză şi pe calculator, dar şi programe noi, care să deschidă şi alte orizonturi de manifestare în rândul copiilor: «Mâini pricepute», «Descoperiri celebre», «Micile talente», «Experimente ştiinţifice simple» a declarat Manuela Chirilă, coordonatorul proiectului “Clubul de vacanţă”.
Înscrierile se fac în cadrul Secţiei de împrumut carte pentru copii, în limita a 70 de locuri, pe perioade de minimum 2 săptămâni. Costul înscrierii este de 8 lei pentru minimum 2 săptămâni a câte 4 zile (un leu/zi, de luni până joi). Pentru înscrierile pe perioade mai mari se oferă reduceri, astfel: 6 săptămâni, 20 lei, 8 săptămâni cu suma de 25 lei şi 10 săptămâni cu 30 lei.
Concertul absolventilor Liceului Victor Brauner
Sfârşitul anilor de liceu va fi marcat într-un mod deosebit de către elevii claselor terminale din cadrul Liceului de Artă “Victor Brauner” din
Piatra-Neamţ.
Coordonaţi de prof. Mihăiţă Albu, directorul Liceului “Victor Brauner”, prof. dr.Luminiţa Moscalu, director adjunct în cadrul instituţiei de învăţământ şi de prof. Viola Cel-mare, elevii vor organiza “Concertul absolvenţilor”. Prin acest eveniment absolvenţii doresc să încânte publicul iubitor de muzică, dar totodată să evidenţieze rezultatul anilor de studiu.
Concertul va avea loc astăzi, 10 iunie, de la ora 17, în sala “Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ.
Pe scenă vor urca solişti, dar şi formaţţiile liceului: Orchestra simfonică “Emanuel Elenescu”, dirijor prof. Florin Podariu, Orchestra populară “Ştefan Voievod”, dirijor lector univ. Isidor Rusu şi Trio-ul “Preclasica”, îndrumător prof. Viola Cel-Mare.
Manifestarea face parte din cadrul Zilelor “Victor Brauner”
Copiii si tineriii talentati inca se pot inscrie la Camena
Înscrierile pentru Festivalul Naţional de Muzică Uşoară “Camena” s-au prelungit. Organizatorii au dorit astfel, să ofere posibilitatea unui număr cât mai mare ce copii şi tineri talentaţi să afirme în cadrul concursului care va avea loc în perioada 25-26 iunie, la Piatra-Neamţ.
“Înscrierea concurenţilor se va încheia pe data de 11 iunie 2010, orele 16.00. În pofida faptului că resursele financiare s-au înjumătăţit faţă de anul trecut, noi organizatorii ne vom strădui să asigurăm participanţilor condiţii din cele mai bune, premiile fiind substanţiale. Îi aşteptăm şi pe parinti şi bunici în public, pentru a susţine tinerele talente” a declarat prof. dr. Liminiţa Moscalu, dir. adjunct al Liceului de Artă. Pentru preselecţie concurenţii trebuie să trimită pe e-mail sau pe CD doua piese pozitiv, pe adresa Liceului de Artă “Victor Brauner”, str. Peneş Curcanul nr. 6, Piatra-Neamţ
Aflat la cea de-a III-a ediţie, festivalul are un nume care nu a fost ales la întâmplare. “Camena” în limba slavonă înseamnă “piatra”, fiind echivalentul numelui oraşului.
Festivalul- concurs se va desfăşura pe patru grupe de vârstă: grupa I: 5 -8 ani, grupa a II-a 9 -11 ani, grupa a III: 12 – 14 ani, grupa a IV-a: 15-18 ani şi grupa a V-a: 19 – 24 ani.
Concurenţii din finală vor interpreta pe scena Teatrului Tineretului o strofa şi un refren solo, fără acompaniament sau negativ, dintr-o piesă de muzică uşoară românească sau internaţională şi o piesă cu negativ aleasă de concurent, dar menţionată în fisa de înscriere.
Pentru fiecare categorie de vârstă se vor acorda trei premii şi două menţiuni.
Trofeul “Camena” va fi acordat concurentului cu media cea mai mare, indiferent de grupa de vârstă.
Strandul Tineretului, marea copiilor din acest an
Odată cu noile scăderi salarile, părinţii pietreni nu-şi mai permit să-şi trimită odraslele în tabere la mare ori în excursii peste hotare, aşa că aleg Ştrandul Tineretului pentru distracţia celor mici.
Un sejur de cinci zile la mare ar costa 310 lei de copil, sumă la care se adaugă transportul şi banii de cheltuială, astfel încât o săptămână de vacanţă pe litoral ar ajunge aproape cât salariul minim pe economie. „Am doi copii, unul în clasa a III-a şi altul într-a V-a. Noi câştigăm aproape 1.500 de lei pe lună şi nu avem cum să-i trimitem în tabără. Oricât de mult şi-ar dori, le-am explicat că nu avem de unde”, a spus resemnată vânzătoarea Alexandrina Maftei.
Dacă elevii din celelalte judeţe ale ţării au rezervat deja taberele din Neamţ, numărul copiilor pietreni care au apelat la serviciile Direcţiei Judeţene pentru Tineret este în scădere faţă de anul trecut.
„În 2009 am avut 1.000 de copii care au plecat în tabără la mare sau la Sinaia, iar în acest an cererile au scăzut la 700, marea majoritate optând pentru litoral. Atât la mare, cât şi la Predeal, preţurile sunt de 62 de lei pe zi, sumă în care sunt incluse atât cazarea, cât şi trei mese pe zi”, a declarat Adrian Niţă, directorul Direcţiei Judeţene pentru Tineret Neamţ.
În aceste condiţii, cele mai ieftine variante sunt vacanţele petrecute în curtea bunicilor sau zilele de plajă din Ştrandul Tineretului.
„Eu nu am bunici la ţară, aşa că nu am unde să mă duc. Aştept să iau vacanţă şi mai vin în ştrand cu prietenele şi cu mătuşa mea sau rămânem la bloc şi ne jucăm. La mare am fost acum doi ani şi mi-a plăcut mult, dar anul ăsta nu pot să merg”, a ridicat din umeri Ruxandra Chiorpec, elevă în clasa a VI-a.
Un milion de euro pentru punerea in valoare a Lacului Cuejdel
Asocierea dintre Consiliul Judeţean Neamţ şi comuna Gârcina, în vederea punerii în valoare din punct de vedere turistic a lacului Cuiejdel, decurge conform planului. Suma estimată de investitori pentru realizarea acestui obiectiv este de un milion de euro, sumă care se va împărţi între cele două entităţi în proporţii egale. “Primăria Gârcina va pune la dispoziţie piatra şi lemnul necesar, iar restul vom finanţa noi”, a spus Vasile Pruteanu, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
El a amintit că în acest moment, din cauza numărului mare de turişti care merg pe malul acestui lac, zona nu mai arată deloc sălbatică şi atrăgătoare.”După plecarea acestora, zona arăta groaznic de la gunoiul lăsat în urmă. Am să discut şi cu cei de la Direcţia Silvică pentru a lua măsurile ce se impun”, a continuat Vasile Pruteanu.
Asocierea dintre comuna Gârcina şi Consiliul Judeţean Neamţ a fost parafată prin hotărârea forului judeţean, iar de administrarea lucrărilor se va ocupa Neamţ Turism SA, societatea CJ Neamţ care va primi şi o majorare a capitatului social.
Proiecte importante pentru municipiul Piatra-Neamt, adoptate in sedinta extraordinara
Trei proiecte de o deosebită importanţă economică şi socială au fost adoptate de Consiliul Local, întrunit vineri în şedinţă extraordinară. Primul proiect prioritar este “Crearea de spaţii publice urbane în municipiul Piatra-Neamţ, prin construirea unui pod şi a unei arii de parcări în zona intersecţiei Piaţa Ştefan cel Mare, strada Orhei, bulevardul Dacia şi amenajarea complexă a pârâului Cuejdiu”. Prima hotărâre de Consiliu în care s-a discutat despre proiect a fost în martie 2009, iar de atunci şi până acum la dosar s-au mai adăugat etapele de evaluare ale Organismului Intermediar pentru POR 2007-2013 – Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est şi scrisorile de Notificare ale Organismului Intermediar. Un al doilea proiect ce a revenit în atenţie este “Restaurarea şi punerea în valoare a zonei istorice şi culturale Curtea Domnească din municipiul Piatra-Neamţ – prin amenajări urbanistice, amenajări ale circulaţiilor pietonale şi carosabile – pasaj auto subteran, parcaje subterane”, cel de-al treilea proiect având o importanţă majoră socială: “Reabilitarea şi modernizarea spaţiilor din strada Ştefan cel Mare numărul 23 Piatra-Neamţ, pentru furnizarea unor servicii sociale”, în cadrul Programului Operaţional Regional, Axa prioritară 1, Domeniu major de intervenţie 1.1, Sub-domeniul: Centre urbane.
“Crearea de spaţii publice urbane în municipiul Piatra-Neamţ, prin construirea unui pod şi a unei arii de parcări în zona intersecţiei Piaţa Ştefan cel Mare, strada Orhei, Bulevardul Dacia şi amenajarea complexă a pârâului Cuejdiu” are o valoare de 42.046.757,38 lei, din care 7.296.526,76 lei reprezintă contribuţia primăriei pietrene iar asistenţa financiară nerambursabilă solicitată este de 34.750.230,62 de lei. Doar pentru amenajarea terenului, deţinut de municipalitate, vor fi necesari 136.729,51 de lei iar pentru construcţii şi instalaţii – 5.237.293,57 de lei. Organizarea de şantier la acest proiect va suporta cheltuieli de 269.359,77 de lei. Cheltuielile pentru audit, informare şi publicitate au fost stabilite la valoarea de 522.500 lei.
Cel de-al doilea proiect, “Restaurarea şi punerea în valoare a zonei istorice şi culturale Curtea Domnească din municipiul Piatra-Neamţ – prin amenajări urbanistice, amenajări ale circulaţiilor pietonale şi carosabile – pasaj auto subteran, parcaje subterane” are o valoare de 31,384,895.34 de lei, unde contribuţia proprie a municipiului este de 5,535,014.92 lei iar asistenţa financiară nerambursabilă solicitată de 25,849,880.42 lei. Pentru amenajarea terenului pe care se va implementa proiectul sunt necesari 119,237.35 de lei, iar pentru construcţii şi instalaţii – 4,175,332.65 de lei. Suma de 290,194.03 lei a fost pusă deoparte pentru diverse şi neprevăzute.
În cel de-al treilea proiect, pe domeniul social, Primăria Piatra-Neamţ a încheiat un act adiţional al Acordului de parteneriat cu Consiliul Judeţean Neamţ. Rolul municipiului Piatra-Neamţ ca lider al parteneriatului în cadrul proiectului “Reabilitarea şi modernizarea spaţiilor din strada Ştefan cel Mare numărul 23 Piatra-Neamţ, pentru furnizarea unor servicii sociale” va fi de derulare a achiziţiilor de lucrări şi servicii, lucrări de execuţie, obţinerea de avize, activităţi de informare şi publicitate şi monitorizare, evaluare şi audit.
Consiliul Judeţean Neamţ va elabora documentaţia suport pentru realizarea investiţiei, va selecta transparent furnizorul de servicii sociale, va pune la dispoziţia liderului de proiect documentaţia tehnico-economică achiziţionată în condiţiile legii precum şi avizele şi acordurile obţinute, etc.
Contribuţia financiară a Consiliului Judeţean Neamţ va fi de 598.277,09 lei, pe când cea a primăriei pietrene este zero.
Gala Scolii Populare de Arte
Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” organizează, în premieră, o Gală a Şcolii Populare de Arte. Evenimentul va avea loc mâine, 15 iunie, la Teatrul Tineretului.
Elevii claselor de pian şi canto, coordonate de Daniela Iacob, precum şi cei ai clasei de chitară, îndrumată de Iulian Stoica, vor oferi recitaluri de muzică clasică, în timp ce elevii Mariei Hibovski, de la clasa de teatru, vor demonstra măsura talentului lor în “Oraşul fără iubire”, o adaptare după Lev Ustinov.
Din program nu va lipsi nici muzica populară. Ansamblul “Mugurelul” din cadrul clasei de dans popular, coordontă de Dedilia Popovici, va oferi publicului câteva suite din cele mai frumoase dansuri moldoveneşti iar tinerii artişti de la clasele de artă plastică, îndrumate de Arcadie Răileanu, Zenaida Rotaru şi Lăcrămioara Gheghici, vor vernisa o expoziţie în holul Teatrului Tineretului.
Evenimentul va începe la ora 17. Accesul publicului în sala de spectacol va fi gratuit.