Ziare locale Piatra N.
Avertisment meteo
Fenomene vizate: cantitati de apa insemnate
Intervalul: 16 mai, ora 12 – 18 mai, ora 12
Având in vedere cantităţile însemnate de apa cumulate in jumătatea de vest a tarii si in zona de munte, precizam ca in intervalul menţionat, va continua sa ploua temporar in toate regiunile.
Din dupa-amiza zilei de miercuri pana joi la pranz, ploile, insoţite si de descărcări electrice si izolat căderi de grindina, se vor semnala indeosebi in nordul si centrul tarii, precum si in zona de munte. Incepand de joi dupa-amiază si pana vineri la prânz, aria acestora va cuprinde din nou regiunile sudice si vor continua in zona montana.
Aversele vor avea si caracter torenţial, iar cantităţile de apa vor depăşi local 20 l/mp si izolat 40 l/mp.
Incendiu de proportii la o brutarie din Tg. Neamt
Marti, 14 mai, la ora 01.17, Detaşamentul de Pompieri Târgu Neamţ a fost alertat şi a intervenit pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul unei brutării (administrator Elena A.) situată pe strada Ştefan cel Mare din oraşul Târgu Neamţ.
Ajunşi imediat la faţa locului, pompierii militari au constatat că incendiul se manifesta cu violenţă la acoperişul construcţiei. S-au luat măsuri de localizare în limitele găsite şi lichidare a incendiului. Au ars: acoperişul construcţiei (din asterială lemn cu învelitoare din plăci de azbociment şi plăci onduline) pe o suprafaţă de circa 1100 de metri pătraţi; etajul 1 al construcţiei (construit din lemn, plăci OSB şi lambriu) pe o suprafaţă de 800 de metri pătraţi; 20 de metri pătraţi de vată minerală; 3 saltele; un pat; 2 dulapuri; 2 canapele; 3 metri cubi de cherestea; 10 metri cubi de lemn de foc; 2 metri cubi de grindă din lemn pentru construcţii.
Intervenţia a fost una dificilă în condiţiile în care etajul şi acoperişul, construite din lemn, erau cuprinse de flăcări iar sursele de alimentare cu apă nu erau în parametrii optimi pentru realimentarea eficientă a autospecialelor (presiunea din hidranţi era scăzută). Pentru a compensa aceste neajunsuri, inspectorul şef (care a condus intervenţia) a ordonat deplasarea a încă două autospeciale (din Piatra Neamţ şi Poiana Teiului) în sprijinul Gărzii de intervenţie nr. 1 Târgu Neamţ. Intervenţia s-a încheiat în jurul orei 07.05, salvatorii reuşind să salveze locuinţa aflată în imediata apropiere şi celelalte construcţii din incintă.
În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, s-a stabilit cauza probabilă a producerii incendiului ca fiind un scurtcircuit produs la un conductor electric neizolat corespunzător sau cu izolaţia deteriorată în urma unei acţiuni mecanice sau fizice. Pentru gestionarea acestei situaţii de urgenţă au intervenit 6 ofiţeri, 36 de subofiţeri şi 5 autospeciale. Pompierii militari au fost sprijiniţi de SVSU Târgu Neamţ, 4 salariaţi şi 2 cetăţeni.
Echipajul ISU a salvat un tanar care a cazut in canalul unei hale dezafectate
Marti, 14 mai, la ora 13.40, salvatorii pietreni au fost alertaţi şi au intervenit cu un ofiţer, 5 subofiţeri şi o autospecială pentru degajarea unei persoane (Silviu B., 34 de ani) căzută într-un canal (subsol) dintr-o hală dezafectată aflată în zona străzii Uzinei din localitatea Săvineşti.
Victima, angajat al unei societăţi comerciale, se deplasa în hala dezafectată, neiluminată, căzând de la o înălţime de aproximativ 2 metri într-un canal (subsol). Victima era conştientă, căzută pe spate, acuzând dureri în zona lombară. După ce au pătruns în canal, salvatorii au imobilizat victima cu ajutorul gulerului cervical şi al tărgii – lopată, au scos-o din canal şi au transportat-o la ambulanţa sosită la faţa locului.
Suspecti de furturi din societăti comerciale, retinuti de politisti
În ziua de 14 mai a.c., politisti din cadrul Politiei orasului Tg. Neamt, sprijiniti de luptătorii Serviciului pentru Interventii Rapide Neamt, au actionat pentru identificarea si depistarea a trei tineri, suspectati de comiterea de furturi din societăti comerciale.
Astfel, au fost efectuate 4 perchezitii, autorizate de Judecătoria Tg. Neamt, la locuintele lui C. Marcel, de 21 de ani, L. Cezar, de 22 de ani si L. Ovidiu, de 26 de ani, toti din orasul Tg. Neamt. Cei trei sunt suspectati că, în data de 22 aprilie 2012, au pătruns, prin efractie, într-o societate comercială din Tg. Neamt, cu intentia de a sustrage bunuri, însă au fost surprinsi de agentii de pază ai unei firme de profil si au fugit. De asemenea, în noaptea de 30 aprilie /1 mai 2012, C. Marcel împreună cu alte persoane au pătruns, prin efractie, în interiorul unei alte societăti comerciale din Tg. Neamt si din interior au sustras bunuri în valoare de 4.500 de lei. O parte din aceste bunuri au fost recuperate în urma perchezitiilor efectuate de politisti. Suspectii au fost retinuti pe bază de ordonantă de retinere, pe o perioadă de 24 de ore sub aspectul comiterii infractiunilor de tentativă la furt calificat si furt calificat.
Acestia vor fi prezentati Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Neamt cu propunere de arestare preventivă.
Clasamentul etapei de zonă Târgu Neamţ – Prietenii Pompierilor
La sfârşitul săptămânii trecute (11 mai), oraşul Târgu Neamţ a găzduit etapa de zonă a concursului cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Prietenii Pompierilor”, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ cu sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ.
Conform regulamentului, etapa s-a adresat elevilor cu vârsta cuprinsă între 10 şi 15 ani din unităţile de învăţământ din oraşul Târgu Neamţ şi împrejurimi, la startul competiţiei aliniindu-se un număr de 17 echipaje.
În urma desfăşurării celor 3 probe ale concursului (proba teoretică, proba „pista de îndemânare peste obstacole” şi proba „ştafeta de 400 m cu obstacole”), organizat pe două categorii (fete şi băieţi – mixt), clasamentul etapei de zonă Târgu Neamţ este următorul:
- băieţi (mixt)
Locul 1 – Şcoala cu clasele I – VIII Urecheni (mixt);
Locul 2 – Liceul Tehnologic Oglinzi (mixt);
Locul 3 – Şcoala cu clasele I – VIII Păstrăveni (băieţi).
- fete
Locul 1 – Şcoala cu clasele I – VIII Stânca – Pipirig;
Locul 2 – Şcoala cu clasele I – VIII Brusturi;
Locul 3 – Şcoala cu clasele I – VIII Păstrăveni;
Urmăriti international predati de autoritătile din Germania si Italia
În data de 11 mai 2012, a fost preluat, din Italia, de o escortă a Biroului National Interpol si încarcerat în Arestul Sectiei nr. 4 Politie Bucuresti, L. Ionică, de 21 de ani, din comuna Hangu, judetul Neamt, care era dat în urmărire internatională si poseda mandat european de arestare, deoarece se sustrăgea de la executarea unui mandat cu pedeapsa închisorii de 3 ani si 6 luni pentru comiterea infractiunii de tâlhărie.
În fapt, în perioada august – octombrie 2006, folosind un briceag si prin amenintări verbale, a cerut bani de la mai multe părti vătămate minore. În noaptea de 20/21 iulie 2007, împreună cu alte persoane au pătruns în locuinta părtii vătămate, din comuna Hangu, de unde au sustras bunuri. De asemenea, împreună cu o altă persoană a pătruns, prin efractie, în locuinta părtii vătămate din comuna Hangu, judetul Neamt, unde au consumat alimente, au răvăsit si distrus bunuri.
În data de 12 mai a.c., a fost preluat, din Germania, de o escortă a Biroului National Interpol si încarcerat în Arestul Sectiei nr. 12 Politie Bucuresti, D. Gheorghe, de 26 de ani, din municipiul Roman, judetul Neamt, care era dat în urmărire internatională si poseda mandat european de arestare, deoarece se sustrăgea de la executarea unui mandat cu pedeapsa închisorii de 3 ani, pentru comiterea infractiunii de vătămare corporală gravă.
În fapt, D. Gheorghe si o altă persoană au avut o altercatie, într-un bar din Roman, cu partea vătămată, pe care au lovit-o cauzându-i leziuni ce au necesitat 70 – 75 de zile de îngrijiri medicale.
14-21 mai 2012, Zilele Muncipiului Roman
In perioada 14-21 mai au loc zilele Municipiului Roman. Saptamana a inceput la Roman cu foarte multe evenimente culturale, dintre care amintim spectacolul de luni de la Casa de Cultura a Sindicatelor Roman “Ma mut la mama” realizat de Teatrul Mic, Bucuresti. De asemenea, romascanii au avut placuta ocazie de a-l auzi concertand pe mult indragitul Tudor Gheorghe in spectacolul “Vremea nemaniei” care a avut loc marti, de la ora 19.00, tot la Casa de Cultura a Sindicatelor.
Organizatorii anunta pentru ziua de miercuri, 16 mai, o zi plina de evenimente deosebite precum inaugurarea Targului mesterilor populari si a Targului de produse traditionale. Tot miercuri, incepand cu ora 10.30 se va savarsi Sf. Liturghie si slujba de pomenire la implinirea a 120 de ani de la trecerea la cele vesnice a episcopului Melchisedec. Incepand cu ora 11.00 va avea loc Gala excelentei romascane si premierea cetatenilor de onoare, pentru ca spre seara sa se desfasoare, incepand cu ora 16.00 si pana la ora 20.00, Cupa zilelor municipiului Roman la fotbal-seniori pe terenul de fotbal Oz-Er Golden.
Tot miercuri, de la ora 18.00 va avea loc Conferinţa Clepsydrică in Sala de Conferinţe a Liceului cu Program Sportiv. Participa dr. Virgil Răzeşu (Piatra Neamţ) cu discursul”Omul lumii moderne, între progres şi disperare”. De asemenea, se anunta si lansarea de carte de la”Editura Răzeşu” (Piatra Neamţ): Virgil Răzeşu, Inelul pierdut – roman; Virgil Răzeşu, Ce ne facem, doamnelor ?!– proză scurtă; Scriitori din Neamţ – antologie coordonată de Virgil Răzeşu.
Joi, 17 mai, este Ziua Diplomatiei Romascane. La ora 10.00 va avea loc semnarea unor documente de colaborare cu delegaţia din Dilijan – Armenia, respectiv Pactul de Amiciţie la Primăria municipiului Roman, in Sala de Consiliu. Totodata vor avea loc momente artistice realizate de interpreţi de la Şcoala de Artă Sergiu Celibidache si, de la ora 14.00, o Conferinţa solemnă a preoţilor romaşcani cu tema: “Episcopul Melchisedec Ştefănescu – 120 de ani de la naşterea în ceruri” Conferinţa va fi susţinută de Protopop Florin Ţuscanu.
Pentru mai multe detalii, accesati de aici documentul cu programul integral al Zilelor Romanului.
Actiuni în cadrul Campaniei de informare si constientizare a cetătenilor „Mita si votul ilegal înseamnă închisoare”
Luni, 14 mai a.c., jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Neamt au desfăsurat o actiune de informare si constientizare a cetătenilor cu privire la sanctiunile prevăzute de lege în cazul votului ilegal si a mitei electorale, la evenimentul sportiv desfăsurat pe Stadionul Municipal Piatra Neamt.
Actiunea se înscrie în seria de activităti derulate de structurile teritoriale ale M.A.I., din judetul Neamt, în cadrul Campaniei „Mita si votul ilegal înseamnă închisoare.
Cei aproximativ 400 de spectatori au primit informatii despre legislatia electorală în vigoare, în special cu privire la sanctiunile prevăzute de lege în cazul votului ilegal si a mitei electorale. Înaintea începerii meciului au fost distribuite pliante continând mesajul campaniei, mesaj care a putut fi citit si pe tabela de scor. Spotul audio, realizat în cadrul campaniei, s-a făcut auzit prin sistemul de amplificare al stadionului.
În judetul Neamt politistii, jandarmii, lucrătorii ISU si responsabilii Institutiei Prefectului vor distribui, atât în mediul rural cât si în mediul urban, 10.000 de pliante care contin informatii de constientizare a cetătenilor cu privire la riscurile la care se expun în situatia nerespectării legii.
2.000 de afise vor fi postate în locuri accesibile, cu grad ridicat de vizibilitate din partea publicului larg, inclusiv la sectiile de votare în ziua alegerilor, astfel încât un număr cât mai mare de cetăteni să fie informati despre campania desfăsurată de Ministerul Administratiei si Internelor.
Informatii de background
Ministerul Administratiei si Internelor desfășoară, în perioada 10 mai – 10 iunie 2012, în contextul alegerilor pentru autoritătile administratiei publice locale, o campanie de informare si constientizare a cetătenilor cu privire la sanctiunile prevăzute de lege în cazul votului ilegal si a mitei electorale, având ca slogan „Mita si votul ilegal înseamnă închisoare!”.
În scopul promovării acestei campanii, au fost realizate la nivelul institutiei, cu resurse umane si materiale proprii, un spot tv (durata de 19 secunde) si un spot radio (durata de 24 de secunde), precum si afise si fluturasi continând mesajul de informare si constientizare „Mita si votul ilegal înseamnă închisoare!”.
În spiritul transparenței, a fost operationalizat site-ul www.votlegal.mai.gov.ro, care contine informatii cu caracter legislativ, precum si despre actiunile desfășurate, potrivit competențelor, de structurile M.A.I. din plan central si teritorial, pentru asigurarea unui proces electoral în conditii de legalitate.
Accesând pagina de Facebook dedicată campaniei „Mita si votul ilegal înseamnă închisoare!” (http://www.facebook.com/pages/Mita-si-votulilegal-inseamna-inchisoare/375767239136508) regăsiți atât informații despre campanie, ar și materiale de promovare, iar pe contul de Youtube (http://www.youtube.com/user/maigov ) al Ministerului Administrației și Internelor, video poate fi vizualizat spotul realizat pentru campanie, urmând ca periodic să fie actualizat cu imagini de la acțiunile desfășurate de structurile MAI.
Ioan Mang a demisionat din funcţia de ministru al Educaţiei
Ministrul Educaţiei, Ioan Mang, şi-a dat demisia din funcţie în urma acuzaţiilor de plagiat. Potrivit premierului Victor Ponta, ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, va asigura interimatul la Educaţie.
Distrugatorii de afise din Zanesti au fost prinsi
Sectia nr. 2 Politie Rurală Roznov a fost sesizată, în ziua de 12 mai 2012, în jurul orei 10.30, de un candidat pentru functia de primar al comunei Zănesti, despre faptul că în seara de 11 mai a.c., în jurul orei 22.00, l-a surprins pe S. Lucian, de 28 de ani, din comuna Zănesti, judetul Neamt, care era însotit de alti doi tineri, în timp ce acestia îi distrugeau afise electorale, postate în alte locuri decât cele autorizate.
În urma verificărilor efectuate, politistii i-au identificat si pe ceilalti doi tineri ca fiind C. Octavian, de 18 ani si O. Alexandru, de 21 de ani, ambii din comuna Zănesti, judetul Neamt.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infractiunii de distrugere.
Valoarea prejudiciului a fost estimată de partea vătămată la suma de 1.500 de lei, reprezentând cele 1.500 de afise distruse.
La finalizarea cercetărilor se va propune solutia legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamt.







